Lao Tzu despre seninătate

Motto: Fă-ţi treaba, apoi retrage-te.
Iată calea spre seninătate.

Aceste cuvinte, extrase din lucrarea lui Lao Tzu – Tao Te Ching -, par pentru noi uşor de interpretat, pentru că sună într-o manieră foarte cunoscută. Pe scurt,: fă-ţi treaba şi-apoi retrage-te arată că nu trebuie să aştepţi vreo recompensă pentru lucrarea ta, nu trebuie să umbli după laude, după glorie şi recunoaştere socială. Pur şi simplu fă ce ai de făcut, pentru simplul fapt că trebuie făcut, fără nici un gînd la avantajul tău personal.

Cei care văd aici urmele mentalităţii creştine, o etică a tovărăşiei şi a faptei dezinteresate, nu sînt departe de adevăr. Preocupaţi de interpretarea creştină a taoismului, adică doritori să afle în taoism o confirmare a concepţiilor creştinismului, cercetătorii occidentali au măsluit, adeseori fără să vrea, gîndirea taoistă.

Ce înseamnă că au „măsluit-o”? Pur şi simplul faptul că au „adaptat” semnificaţia frazelor citite din cărţile taoiste în aşa fel încît să „sune” în stilul bine cunoscut de ei (şi de noi) al creştinismului normativ.

Astfel se face că azi, în ciuda interesului de care se bucură în lume, taoismul nu este taoism, ci o versiune „a la chinezi” a creştinismului

Lucrările lui Richard Wilhelm, şi mă refer aici în special la traducerea şi comentarea Cărţii Schimbărilor (I Ching), stau mărturie acestor idei. Acolo unde chinezul foloseşte cuvîntul tao, de pildă – în sensul de regulă, cutumă după care se desfăşoară un eveniment – găsim – cum s-ar fi putut altfel? – Dumnezeu!

Or, Dumnezeul creştin este patronul milei, al compasiunii şi iubirii fără hotar. De aici toate asociaţiile de idei legate de compasiune proiectate asupra filozofiei taoiste!

Dar să revenim la cuvintele cu care am început acest articol: „fă-ţi treaba şi apoi retrage-te!”. În realitate, sensul acestui citat este cu totul altul. Voi încerca să-l aproximez într-o tălmăcire accesibilă cititorului de azi.

Este vorba aici de celebrul concept al taoismului wei-wu-wei care, aşa cum am mai văzut şi în alt studiu, se referă la alternanţa acţiune-retragere sau făptuire-nefăptuire.

În taoism, fapta omului trebuie să fie în acord cu timpul, la fel ca şi retragerea; sau, mai exact, omul trebuie să făptuiască atunci cînd este oportun şi să renunţe la faptă, să se abţină, să bată în retragere chiar, atunci cînd vremurile nu-i permit o acţiune coerentă sau nu-l încurajează (nu-l susţin).

Undeva în I Ching se spune negru pe alb: Omul nobil ştie să renunţe şi să bată în retragere, atunci cînd e cazul, pentru a nu se acoperi de ruşine.

Acest concept al acţiunii în conformitate cu timpul scapă aproape total mentalităţilor noastre moderne occidentale, care pune la baza faptei numai voinţa, ca în sloganul cunoscut: „dacă vrei, poţi!” Nimic mai fals pentru taoiştii de odinioară. A forţa evenimentele nu poate să ducă în cele din urmă decît la eşec – sau preţul pe care îl plătim pentru realizarea noastră prin forţare este prea mare. Acesta este tărîmul nevrozei şi al anxietăţii de care suferă omul modern.

Seninătatea, serenitatea se naşte acolo unde omul este în armonie cu vremurile.

El face cînd trebuie să facă şi condiţiile îi permit să obţină succes fără prea mare efort. Efortul merge împotriva succesului; aşa se explică de ce, adeseori, succesele noastre, departe de a ne procura bucuria, se însoţesc cu o stare jalnică de deprimare. Cînd preţul plătit pentru realizările noastre este prea mare, atunci bilanţul final este negativ. Am încălcat echilibrul interior al fiinţei noastre şi logica exterioară a evenimentelor. De aici provin criza, nevroza!

Aşadar, Lao Tzu susţine că atunci cînd omul merge pe potriva vremurilor şi nu împotriva lor, el obţine seninătatea. Această seninătate este perpetuă şi conferă senzaţia de „bine în pielea ta” pe care noi, azi, o cunoaştem din ce în ce mai puţin.

Să observăm, în încheiere, încă o dată, cît de departe este înţelegerea „modernă” a acestor vorbe citate din Lao Tzu de adevăratul lor sens, legat de principiile taoismului real, viu, aplicabil în viaţa de zi cu zi.

P.S. În funcţie de context, cuvintele analizate aici pot avea semnificaţii nuanţate. De pildă: nu este bine să persişti într-o acţiune decît atît cît este cazul. Ce-i mult strică; la vremea potrivită trebuie să te retragi, să baţi în retragere etc.

Ideea de măsură, în sens taoist, revine iar şi iar.

Apoi, există şi situaţii în care o acţiune nu poate aduce roadele scontate. De multe ori sîntem obligaţi de evenimente să facem ceva fără a ne bucura de roadele făptuirii, de recompense, de mulţumirea semenilor. Atunci ne mulţumim să facem ceea ce facem şi… atît. Acţiunea, fapta, este făcută pentru ea însăşi.

Notează că aceste situaţii sînt foarte rare. Ele depind de anumite împrejurări specifice, aşa încît nu se pot constitui în atitudini etice normative (cum este cazul în creştinism).


Articol de Jean Chiriac.