Mai mult decît atît, Chuang Tzu devine un critic neobosit al lui Confucius şi al discipolilor săi, pe care îi atacă şi îi ironizeazăc continuu:

Chuang era un scriitor admirabil şi un creator dotat, şi prin exemplele şi descrierile la obiect i-a lovit şi expus pe mohişti şi Literaţi. Nici  măcar cei mai iscusiţi savanţi din timpul său nu au putut scăpa de satira sa şi nici nu i-au putu răspunde, în timp ce el însuşi gusta din plin din stilul său scînteietor şi plin de har; şi astfel se face că oamenii cei  mai de seamă, ba chiar regii şi prinţesele, nu au putut profita de el pentru interesele lor.

Atitudinea sa dispreţuitoare faţă de viaţa de la curte şi, în fapt, faţă de tot ce ţine de ceremonii şi ritual (idei-forţă la confucianişti) rezultă şi din următoarea întîmplare relatată tot de Ssu-ma Ch'ien:

Regele Wen din Chou, auzind de talentele lui Chuang Tzu, i-a trimis nişte mesageri încărcaţi cu daruri ca să-l poftească la curte, şi  promiţîndu-i de altfel că îl va face primul său ministru. Chuang Tzu rîse numai şi le spuse: "O mie de uncii de argint sînt o mare avuţie, iar a fi nobil de seamă şi ministru este cea mai onorabilă poziţie. Dar oare nu  aţi văzut boul destinat sacrificiului? El e hrănit cu atenţie mai mulţi ani la rînd şi împodobit cu straie bogate potrivite pentru Marele templu. Iar cînd vine vremea să fie sacrificat, ar prefera să fie un purceluş oarecare, numai că nu poate. Plecaţi de aici şi nu mai mă murdăriţi cu prezenţa voastră. Mai degrabă aş alege să mă distrez în cea mai puturoasă mocirlă decît să fiu robul regulilor şi restricţiilor de la curtea unui suveran. Am jurat să nu accept niciodată un post ci să mă bucur de libera mea voinţă."

O ultimă povestire ni-l înfăţişează pe Chuang Tzu pe patul morţii. Înconjurat de discipoli, el le vorbeşte în acelaşi stil ironic, care nu ascunde însă un simţ acut al realităţii: